La Praznicul împărătesc al Înălţării Domnului în toate bisericile Arhiepiscopiei Aradului au fost săvârşite sfintele slujbe rânduite pentru această zi de sărbătoare, continuându-se cu oficierea slujbelor de pomenire pentru eroii români căzuţi pe toate câmpurile de luptă şi din toate timpurile.
Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului a fost prezent, după slujba oficiată în biserica „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” a parohiei Arad Centru, la monumentul eroilor din piaţa Avram Iancu, la cel ridicat în cinstea eroilor Revoluţiei din decembrie 1989, precum şi la comemorarea eroilor comunei Şiria, care şi-au jertfit viaţa pentru apărarea ţării şi a credinţei strămoşeşti. Chiriarhul Aradului a adresat celor prezenţi, la fiecare popas de rugăciune şi comemorare, cuvinte în care s-a cuprins legătura dintre Înălţarea Domnului şi ziua de cinstire a eroilor, cu referinţe speciale la jertfele înaintaşilor ca întărire în credinţă şi exemplu dăruit celor tineri, copiilor, care, parte din ei, s-au aflat prezenţi la aceste manifestări.
Tot în această zi, preoţii şi credincioşii parohiei Arad Micălaca Veche, după participarea la Sfânta Liturghie, s-au îndreptat în procesiune cu prapori spre cimitirul parohial, unde a fost săvârşit parastas pentru toţi eroii neamului din această parohie. Încărcătura momentului a fost sporită de prezenţa unui grup de elevi de la Şcoala Generală nr. 12 din cartier, care, alături de profesoara de muzică, d-na Jurjeu Veronica, au adus, în glas de cântec patriotic, recunoştinţa tuturor faţă de jertfa înaintaşilor.