În data de 18 august a.c., la Centrul Eparhial s- a desfăşurat Examenul de Capacitate Preoţească pentru candidaţii din Arhiepiscopia Aradului, examene prezidate de către Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Timotei. Din comisia de examinare au făcut parte Preacucernicii Părinţi: prof. univ. dr. Sorin Cosma. Lect univ. dr. Vasile Vlad, lect univ. dr. Nicu Breda, lect. Univ. dr. Mircea Cricovean şi d-l conf. dr.Mircea Buta.
La examen s-au prezentat un număr de 6 candidaţi, care au susţinut proba scrisă, apoi au fost examinaţi oral, conform Metodologiei examenului de capacitate (titularizare pe post). Tematica examenului şi materialul bibliografic au fost puse la dispoziţia candidaţilor de către Sectorul Cultural în timp util , astfel încât aceştia să se poată pregăti temeinic.
Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Timotei, în cuvântul de deschidere, a arătat importanţa acestui examen, la care trebuie să se prezinte toţi cei care îndeplinesc condiţiile statutare şi reflectează la ocuparea unui post clerical. De asemenea Înaltpreasfinţia Sa a îndemnat candidaţii să valorifice cunoştinţele asimilate pentru susţinerea acestui examen în activitatea viitoare, la parohie.
La încheierea examenului, după ce a mulţumit membrilor comisiei pentru activitatea depusă, Chiriarhul a felicitat candidaţii declaraţi reuşiţi şi a îndemnat pe cei care nu au promovat examenul de capacitate, la o mai serioasă pregătire pe viitor. În numele celor care s-au prezentat la susţinerea acestui examen, absolventul cu media cea mai mare, Vlad Oneţ, a adresat mulţumiri Înaltpreasfinţitului Timotei şi membrilor comisiei de examen, asigurând de fiiască ascultare, acolo unde vor fi rânduiţi să slujească.
Ultima actualizare (Luni, 22 August 2011 08:07)