În seara zilei de vineri, 09 decembrie 2011, preoţii din Cercul pastoral Radna, coordonat de Pr. Ioan Jidoi, s-au întâlnit în Parohia misionară Lipova Băi, la invitaţia părintelui paroh Gheorghe Dehelean.
Un sobor de şapte preoţi a oficiat Taina Sf. Maslu avându-l ca protos pe Pr. Ioan Crinel, Protopopul Lipovei. Răspunsurile la strană au fost date de către un grup de tineri coordonaţi de Pr. Florin Matei de la parohia Bata.
După săvârşirea Sf. Maslu, credincioşii prezenţi într-un număr foarte mare, au avut bucuria de a lua parte la un concert de colinde susţinut de grupul de tineri instruiţi de Pr. Matei Florin, prezentarea fiecărei colinde fiind făcută de Pr Ioan Jidoi. Din repertoriul interpretat n-au lipsit colinde ca:,, Gazde mari…”, ,,Bună dimineaţa la moş Ajun…”, ,,Viflaime, Viflaime…”, ,,Pluguşorul”.
În prezentarea colindelor s- a evidenţiat importanţa naşterii Pruncului Hristos în ieslea sufletelor noastre, subliniindu-se şi importanţa copiilor în familia creştină. Făcând o retrospectivă a temelor abordate în cadrul Cercurilor misionare din acest an, părintele Jidoi a semnalat faptul că dacă prima temă abordată de preoţii din Cercul misionar Radna la începutul anului a fost legată de anul familiei creştine ( susţinută tot în parohia Lipova Băi), era firesc ca şi ultima temă din acest an să aibă aceeaşi abordare îmbogăţită de data aceasta cu cântul colindelor care-L vestesc pe Cel ce se va naşte în chip spiritual în ieslea sufletelor noastre.
La final Pr. paroh Gheorghe Dehelean a mulţumit grupului de tineri pentru frumoasa interpretare precum şi preotilor din Cercul misionar Radna şi nu numai, pentru frumoasa colaborare.