Praznicul Bobotezei la Catedrala Arhiepiscopală din Arad

La sărbătoarea Botezului Domnului Înaltpreasfinţitul Părinte dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului a oficiat Sfânta Liturghie şi slujba Aghesmei Mari la Catedrala „Sfânta Treime” din Arad, în fruntea unui sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa a sute de credincioşi.

În cuvântul de învăţătură, temeluit pe textul Sfintei Evanghelii şi pe cel al Apostolului sărbătorii, Înaltpreasfinţia Sa a pus în lumină legătura între praznicul Botezului Domnului, Aghiasma Mare, sfinţirea apelor şi a firii înconjurătoare; simbolismul apei în istoria biblică şi totodată în realitatea vieţii. Referindu- se la rânduiala slujbelor din ziua de Bobotează, în mod special la slujba Sfinţirii celei Mari a Apei, a arătat că aceasta cuprinde citiri sfinte din Vechiul Testament, prefigurând apa sfinţită, citiri din Noul Testament, prelucrate în rugăciuni înălţătoare dintre cele mai frumoase ale Bisericii, îngemănate Sfintei Liturghii, prin gândurile pe care ni le aduc în suflet şi prin implorarea ajutorului divin pentru sfinţirea noastră şi prin recapitularea a tot ceea ce a făcut Dumnezeu pentru lume prin creaţia Sa şi mai ales prin apă.

În continuare, Chiriarhul a vorbit despre consacrarea anului 2012 Tainei Sfântului Maslu şi îngrijirii bolnavilor: „Conducerea Bisericii noastre ne pune înainte pentru întregul an Taina Sfântului Maslu, pe care noi o săvârşim adesea spre ungerea ca fii ai lui Dumnezeu, spre vindecare şi spre înălţare”.

În încheiere, ÎPS Timotei a adresat credincioşilor prezenţi în număr impresionant, părinteşti binecuvântări şi doriri de propăşire materială şi spirituală.

Credincioşii s-au îndreptat spre casele lor după ce au luat Aghiasmă Mare din vasele anume rânduite în jurul Catedralei Arhiepiscopale.