COMUNICAT DE PRESĂ

Arhiepiscopia Aradului prin Întâistătătorul ei, Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Timotei, adresează clerului şi credincioşilor din parohii şi mănăstiri, respectiv, comitetelor parohiale, îndemnul să ofere ceai cald şi alimente, persoanelor afectate de ger, pe toată durata  vremii neprielnice.

În acest sens, Biroul de asistenţă socială al Arhiepiscopiei Aradului are pregătit permanent, la Cantina socială, ceai cald şi alimente pe care angajaţii şi voluntarii le vor distribui persoanelor fără adăpost şi copiilor străzii din municipiul Arad., având la dispoziţie şi un spaţiu încălzit pentru persoanele care solicită sprijin. Aceleaşi produse le vor avea pregătite şi parohiile şi mănăstirile din municipiul Arad, precum şi din oraşele Lipova, Ineu şi Sebiş unde, în aceste zile, toate bisericile vor fi deschise pentru primirea celor care suferă din cauza gerului.

 

Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Aradului