Activități social-filantropice ale copiilor din Arhiepiscopia Aradului

Bucuria Învierii Domnului din sufletele copiilor capătă expresie în aceste zile, în cadrul Arhiepiscopiei Aradului, prin activități menite să aducă mângâiere celor suferinzi și să aline singurătatea bătrânilor, a copiilor abandonați, să ofere un sprijin material familiilor sărace.

Astfel, în finalizarea etapei eparhiale a concursului „Copiii învață iubirea lui Hristos”, în diferite parohii au avut loc acțiuni social-filantropice, organizate și susținute în parteneriat cu unități de învătământ, grădinițte și școli.

Acțiunile, desfășurate după graficul stabilit în micro-proiectele elaborate în cadrul Centrelor Parohiale pentru activități cu tinerii, au promovat caritatea creștină și filantropia prin sprijin acordat persoanelor vârstnice, familiilor defavorizate sau copiilor cu dizabilități.

În parrohia Sebiș printr-o frumoasă colaborare între Centrul Parohial Sebiș I și grădinița din localiatate, copiii îndrumați de cadrele didactice în frunte cu doamna profesoară Irina Turnea, au oferit  la biserică, un program de cântece și poezii  cu tematică pascală, pentru care s-au pregătit cu multă perseverență. Aceiași copii, îndrumați cu multă răbdare și dragoste de doamnele educatoare, au organizat o foarte apreciată expoziție de obiecte decorative specifice sărbătorii Paștilor, confecționate de ei, pe care le-au valorificat. Suma adunată a fost dăruită copiilor bolnavi și unor personae în vârstă.

În parohiile Arad-Bujac și Arad Micalaca-Veche III, activitățile din cadrul proiectului au constat în organizarea unor programe cultural-spirituale care au avut ca beneficiari persoane fără adăpost, persoane fără familie de la Centrele de zi pentru vârstnici.

În parohia Ineu I, prin implicarea doamnei preotese Lăcrămioara Ardelean, cadru didactic la Grup Școlar „Mihai Viteazul” din localitate au fost colectate, cu sprijinul tinerilor din liceu, alimente și îmbrăcăminte care au fost distribuite familiilor sărace.

Concursul național de miniproiecte de educație social-filantropică „Copilul învață iubirea lui Hristos”, organizat cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române  are drept scop cultivarea  dragostei față de semeni educarea copiilor în sensul ajutorării semenilor aflați în suferință.