Centru parohial pentru copii şi vârstnici

Duminică 27 mai, în parohia Caporal Alexa, Protopopiatul Arad, a fost inaugurat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Timotei, Centrul parohial „Sfântul Ioan Rusul”. Momentul a fost precedat de săvârșirea în biserică a Sfintei Taine a Maslului de către un sobor de  preoți în frunte cu Părintele Teodor Faur, consilier la Centrul eparhial.

După slujba de sfințire preoții prezenţi au rămas în Centrul parohial pentru consfătuirea  lunară a Cercului pastoral misionar, preotul paroh Gabriel Mariş susținând referatul despre tradiția sfințirii caselor.

Ocrotitorul Centrului este Sf. Ioan Rusul întrucât ziua sfințirii locașului coincide cu ziua pomenirii sfântului. Acest Centru, creat potrivit hotărârilor sinodale care recomandă existenţa unor asemenea centre în fiecare parohie, se dorește a fi o alternativă creștină pentru petrecerea timpului liber, cu implicații socio-culturale pe termen lung.

Beneficiarii direcți sunt enoriașii parohiei: copii, tineri, părinți și bunici. Aici se vor desfășura activități cu caracter formativ și recreativ: cateheze, literatură, pictură și atelier de icoane, muzică bisericească, concursuri, dezbateri, conferințe culturale, audiții, vizionări de filme cu caracter creștin, repetiții corului mare și al corului de copii, ședințele de lucru ale Consiliului Parohial, organizarea activităților filantropice, etc. Aici va funcționa și redacția „foii” duhovnicești parohiale – „Fapta bună” și tot aici s-a mutat și biblioteca parohială.

 

Scopul pentru care s-a înființat a fost acela de apropiere a credincioșilor de toate vârstele de învățăturile Bisericii și formarea deprinderilor religios-morale a enoriașilor. Responsabil și coordonator al Centrului este preotul paroh Gabriel C. Mariș, lângă care vor activa pe bază de voluntariat și alți credincioși ai parohiei.

Ziua s-a încheiat cu o agapă frățească în centru. La eveniment au fost prezente și oficialitățile locale, oaspeți veniți din alte părți și mai mulți credincioși care au trăit cu siguranță momente înălţătoare.

Ultima actualizare (Sâmbătă, 02 Iunie 2012 11:05)