Zile de aleasă sărbătoare în Filia Slatina de Mureş, Parohia Baia

Satul Slatina de Mureş, cocoţat pe înălţimile Munţiilor Zărandului, este ultima localitate care leagă Valea Mureşului cu Valea Crişului Alb. Pe Dâmbul Bisericii a existat o biserică de lemn cu hramul „Înălţarea Domnului” construită în anul 1815. A dăinuit până în anul 1889, când a fost demolată, în locul ei ridicându-se actuala biserică de zid cu hramul celei vechi.

Anul acesta, 2012, an declarat de Sfântul Sinod al BOR ca an al Sfântulul Maslu şi al îngrijirii bolnavilor, de hram, biserica şi credincioşii din Slatina de Mureş, filie a parohiei Baia, s-au îmbrăcat în haină de sărbătoare. Programul liturgic a fost unul special pentru aceste zile de praznic.

Astfel în Duminica de dinaintea Înălţării Domnului s-a oficiat Utrenia şi Sfânta Liturghie, răspunsurile fiind date de Corul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Arad sub bagheta dirijorului prof. dr. Mircea Buta. Întreaga Sf. Liturghie a fost deosebit de înălţătoare, transpunând pe cei prezenţi într-o atmosferă harică şi apropiindu-i de Dumnezeu. Întreaga comunitate prezentă a cântat împreună cu coriştii imnele liturgice, imitând, astfel,  slavoslovia cântărilor îngereşti.

Joi, în ziua hramului, s-au săvârşit Utrenia şi Sfânta Liturghie a praznicului, după care s-a oficiat un parastas de pomenire pentru toţi eroii din Primul şi al Doilea Război Mondial originari din Slatina de Mureş şi pentru cei din veac adormiţi părinţi, strămoşi şi moşi, precum şi pentru ctitorii sfântului lăcaş trecuţi la Domnul. La final cuvântul de învăţătură a fost rostit de către preotul paroh Moţ Raul Adrian, care a vorbit despre semnificaţia sărbătorii Înălţării Domnului, despre rolul ei în iconomia mântuirii oamenilor, subliniind importanţa hramului bisericii în viaţa liturgică a parohiei.

Sărbătoarea hramului s-a încheiat într-un mod înălţător prin săvârşirea Sfintei Taine a Maslului de obşte. Astfel, în după-masa zilei de joi, un ales sobor de preoţi în frunte cu Pr. Crinel Onea, Protopopul Lipovei, a oficiat Sfântul  Maslu fiind înconjuraţi de un număr impresionant de credincioşi din parohia Baia cât şi din parohiile învecinate. La finalul slujbei Pr. Protopop Crinel Onea a rostit un cuvânt de învăţătură evidenţiind faptul că Maslul este Taina în care prin rugăciunile preoţilor şi prin ungerea cu untdelemn sfinţit se împărtăşeşte creştinilor bolnavi harul vindecării de boli sufleteşti şi trupeşti, precum şi iertarea păcatelor.

Cu acest prilej, preotul paroh, a mulţumit tuturor credincioşilor care s-au implicat în mod real ca evenimentele din această perioadă de mare sărbătoare să fie o reuşită spre slava lui Dumnezeu şi  spre mântuirea credincioşilor.