Sfinţirea Sfintei Cruci la Biserica cu Hramul „Înălţarea Sfintei Cruci” Moţiori

Într-o frumoasă zi scăldată în poleiul razelor de soare, prima zi a anului bisericesc, la prăznuirea Sfântului Dionisie Exiguul şi al Sfântului Simeon Stâlpnicul, din încredinţarea Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop Timotei, Preaonoratul Părinte Protopop Moise Nica, la invitaţia Părintelui Paroh Ciprian Petru Sălăvăstru, s-a aflat în Parohia Moţiori din Protopopiatul Ineu, Arhiepiscopia Aradului. Cu acest prilej a săvârşit slujba sfinţirii Sfintei Cruci ce se va aşeza pe turla dinspre răsărit a Bisericii cu Hramul „Înălţarea Sfintei Cruci”.

Datorită vitregiei vremii într-o duminică Sfânta Cruce a căzut de turla Bisericii răpusă de un viscol puternic, lemnul de brad care o susţinea la interior fiind măcinat de-a lungul timpului. Astfel că în urma sprijinului oferit de credincioşii parohiei s-a confecţionat o cruce nouă  şi a globului de sub ea din tablă de inox şi o tabacheră din tablă zincată. Tot acum s-a montat şi o trapă de acces pe turlă, precum şi paratrăsnetul, s-au îndreptat jgheaburile şi s-au mai efectuat lucrări de reparaţie în interiorul turlei.

În cuvântul de învăţătură Părintele Protopop a vorbit despre importanta zilei, „Crucea marchează începutul şi sfârşitul. Omul când vine în lume este binecuvântat cu Semnul Sfintei Crucii. Pe parcursul vieţii trăim la umbra Crucii lui Hristos. Ea este apărătoare împotriva diavolului. Când plecăm din lumea aceasta la căpătâiul nostru zace Sfânta Crucea ca pom al vieţii. Înainte de a începe zidirea acestei Sfinte Biserici, s-a pus piatra de temelie, s-a înfipt Crucea unde este acum piciorul Sfintei Mese din Altar, când s-a terminat s-au ridicat pe toate cele trei turle Sfânta Cruce. Aşadar Sfânta Cruce este permanent apărătoarea credincioşilor. Facă Bunul Dumnezeu să aducă folosul cuvenit pentru toţi credincioşii acestei parohii, care vor privi cu credinţă, care vor trece şi se vor închina acestui Semn al Crucii”.

Părintele paroh a mulţumit în cuvântul său Părintelui Protopop pentru dragostea purtată, pentru împreuna slujire la acest eveniment al vieţii parohiale, aşteptând prezenţa Părintelui Protopop şi la alte bucurii duhovniceşti în parohia noastră, muncitorilor care au trudit la realizarea acestor lucrări şi nu în ultimul rând credincioşilor fără de care nu s-ar fi putut împlini toate acestea.

Momentul cel mai emoţionant a fost cel al Înălţării Sfintei Cruci cu ajutorul unei scări telescopice şi montarea acesteia pe cupola Bisericii, moment în care toţi credincioşii parohiei erau îndreptaţi cu ochii, cu mintea şi cu gândul la aceasta şi care ne-au făcut să ne gândim la bucuria avută de cei prezenţi la Praznicul „Înălţării Sfintei Cruci”, care este şi hram al Bisericii noastre.