Duminica Ortodoxiei la Catedrala Arhiepiscopală din Arad

În Duminica Ortodoxiei, cea dintâi duminică a Postului Mare, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfânta Treime” din municipiul Arad. Este deja o tradiţie, ca în fiecare an, ierarhul să săvârşească Sfânta Liturghie Arhierească în locaşul de cult arădean.

În cuvântul de învăţătură rostit în cadrul Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare, Înaltpreasfinţia Sa, aplicând cuvântul Mântuitorului din Evanghelia zilei (Ioan 1, 51), despre cerul deschizându- se…, la vederea celor nevăzute, prin Sfintele Icoane, precum şi la Sfânta Cruce din viziunea constantiniană, s-a referit la chipul în care Biserica a căutat întotdeauna să ridice credincioşii la valorile cele netrecătoare. Cu aceasta Înalt Preasfinţia Sa a făcut introducerea la tema biruinţei Ortodoxiei din citirea Pastoralei Sfântului Sinod pentru această duminică.

La terminarea slujbei, sutele de credincioşi prezenţi s-au bucurat de primirea binecuvântării arhiereşti la începutul Postului Mare.