Cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Timotei, Arhiepiscopul Aradului, Cercul preoțesc misionar-pastoral Radna, din cadrul Protopopiatului Lipova, coordonat de către Preotul Ioan Jidoi, a avut Duminică, 14 aprilie 2013, a patra întâlnire din acest an. Întrunirea s-a desfășurat în parohia Milova, păstorită de către Preacucernicul Părinte Gheorghe Cora. Întâlnirea a avut loc în biserica parohială cu hramul ,,Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, construită în anul 1945. Soborul preoților participanți a oficiat slujba Sfântului Maslu, la care au participat credincioşii din parohie.
În partea a doua a întrunirii, în cadrul activităților consacrate Anului omagial al Sfinților Împărați Constantin și Elena, Preotul paroh a susţinut referatul cu tema ,,Sfântul Constantin cel Mare. Medalion istoric în timp” , evidenţiind aspecte istorice din timpul marelui împărat, precum şi actualitatea reformelor înfăptuite de acesta. După expunerea temei și intervențiile participanților, au urmat discuţii cu caracter liturgic, legate de importanţa slujirii în sobor.
Întrunirea preoțească s-a încheiat cu o agapă frățească, la casa parohială.