Săptămâna care a trecut, în toate şcolile din cadrul Arhiepiscopiei Aradului, sub genericul “Să ştim mai multe, să fim mai buni”, au avut loc o serie de activităţi, în urma cărora elevii să-şi completeze cunoştinţele pe care în mod obişnuit le dobândesc la clasă.
La Seminarul Teologic Ortodox Arad, aceste activităţi au debutat cu întâlnirea duhovnicească a elevilor seminarişti cu Înalt Preasfinţitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului. Chiriarhul le-a vorbit celor prezenţi despre post şi despre postire, despre folosul postului în urcuşul spre Înviere, despre paza minţii şi a simţurilor şi despre importanţa pregătirii teologice în anii de seminar. De asemenea a vorbit seminariştilor despre importanţa pelerinajului și al pelerinului în misiunea sa, făcând o incursiune istorică în istoria pelerinajului, accentul fiind pus pe perioada Constantiniană. A arătat că acest rol al pelerinajului s-a dezvoltat în contemporaneitate pe axa duhovnicească România – Ţara Sfântă – Egipt, datorită preocupărilor Patriarhiei Române. Mărturiile ierarhului au fost completate prin relatarea trăirilor personale, de către un pelerin la aceste locuri, profesorul Pavel Sîrbu, de la Seminarul Teologic Ortodox Arad. Părintele Profesor Pompiliu Gavra, directorul şcolii, a mulţumit Înalt Preasfinţiei Sale pentru poveţele date şi pentru părinteasca purtare de grijă arătată în mod constant. ,,Săptămâna altfel” a continuat la seminar cu conferinţele duhovniceşti susţinute, cu binecuvântarea ÎPS Timotei de către Pr. dr. Vasile Pop, consilier Cultural la Centrul eparhial şi Preot Emil Roman, fost director al Seminarului.