Marţi, 15 octombrie, în biserica Parohiei Sebiş I, după slujba de Te Deum, s-au desfăşurat lucrările conferinţei preoţeşti de toamnă. Protopopul locului Pr. Beni Ioja a salutat oaspeţii de la Centrul Eparhial şi după ce a făcut apelul preoţilor şi a anunţat tema conferinţei, a predat conducerea lucrărilor părintelui dr. Iustin Popovici, consilier cultural, delegat al Înaltpreasfinţitului Părinte Dr. Timotei Seviciu. Preacuviosul părinte consilier a fost însoţit de la Centrul Eparhial de PC Pr. Teodor Faur, consilier economic şi de doamna ec. Angela Borteş, contabil şef al Arhiepiscopiei.
Părintele Iustin Popovici a transmis celor prezenţi binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte dr. Timotei Seviciu.
Referatul principal al conferinţei a fost susţinut de preotul Vasilie Nistor de la Parohia Chisindia, completat fiind şi de ceilalţi co-referenţi pr. Ciucur Marian – Parohia Buteni; pr. Dragoş Terentie – Parohia Cărand; Pr. Curechian Alin – Parohia Cil şi pr. Florea Ioan – Parohia Dieci.
A doua parte a lucrărilor a fost dedicată comunicărilor administrative. Părintele Teodor Faur, consilier economic, pe lângă problemele economice a prezentat preoţilor componenţa noilor ostenitori ai Centrului Eparhial Arad. Iar doamna contabil şef ec. Angela Borteş, le-a prezentat preoţilor mai multe probleme legate de contabilitate pentru o mai bună administrare şi operare în actele contabile parohiale şi aducerea la zi, de către fiecare preot, a inventarelor parohiale precum şi a celorlalte registre.
Părintele Beni Ioja a mulţumit părinţilor consilieri şi doamnei contabil şef pentru bunăvoinţa de-a participa la Conferinţa preoţească din protopopiatul pe care-l administrează şi a transmis Înaltpreasfinţitului Părinte dr. Timotei cele mai alese doriri de bine, asigurându-l de tot respectul şi dragostea fiască.