Sfânta Cuvioasă Parascheva, hramul bisericii parohiale şi a Centrului social din Parohia Dorgoş, Protopopiatul Lipova

În fiecare an pe data de 14 octombrie, Parohia Dorgoş din cuprinsul Protopopiatului Lipova îşi serbează hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva”. Şi anul acesta, programul liturgic legat de hramul Parohiei, a debutat din ajunului sărbătorii, duminică 13 octombrie, cu săvârşirea Utreniei şi a Sfintei Liturghii, la care, împreună cu preotul paroh Ungur Daniel, a fost prezent şi protopopul Lipovei, Onea Crinel – Ioan, care a ţinut şi cuvântul de învăţătură axat pe Pilda Semănătorului, pericopa evanghelică din Duminica a XXI-a după Rusalii, fiind amintită şi contribuţia dogmatico-canonică şi liturgică a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul VII ecumenic, care sunt pomeniţi tot în această Duminică.

Un loc aparte în cuvântul de învăţătură la constituit evenimentul de maximă importanţă pentru Parohia Dorgoş, şi anume prăznuirea hramului bisericii parohiale, evidenţiindu-se viaţa curată şi lepădarea de cele lumeşti ale Sfintei Cuvioase Parascheva, care şi-a potrivit viaţa după spusele Mântuitorului pe Muntele Fericirilor: „Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu”. După Sfânta Liturghie a urmat procesiunea cu prapori şi cu icoana hramului în jurul Bisericii, soborul de preoţi împreună cu credincioşii din parohie şi din parohiile învecinate, rugându-se lui Dumnezeu şi Cuvioasei Parascheva pentru ocrotirea parohiei şi îndeplinirea tuturor năzuinţelor credincioşilor. De la ora 13.00 a avut loc Taina Sfântului Maslu fiind prezenţi preoţii care fac parte din Cercul pastoral-misionar  Lipova, avându-l ca şi coordonator pe P.C preot Farcaş Teodor de la Parohia Zăbrani.

La hramul parohiei a participat şi P.C. preot Mariş Gabriel, consilier eparhial la sectorul social-filantropic, mai ales că în această parohie există Centrul social „Cuvioasa Parascheva”. P. C. părinte Consilier social a ţinut un cuvânt de învăţătură legat de hramul bisericii şi de Taina Sfântului Maslu, evidenţiind faptul că prezenţa unui număr mare de credincioşi astăzi la sfânta biserică este rezultatul seminţei celei bune semănate în sufletele lor de semănătorul acestei parohii, care este preotul paroh. În încheierea programului din preziua hramului, preotul paroh a mulţumit tuturor preoţilor şi credincioşilor din cuprinsul Cercului pastoral-misionar Lipova, după care a avut loc o agapă creştinească, oferită invitaţilor la Centrul social Dorgoş. Preotul paroh a ţinut o prelegere despre Sfinţii Constantin cel Mare şi mama sa Elena, în contextul anului omagial „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”. Programul de hram a continuat cu Vecernia din seara de Duminică, precum şi în ziua de hram, cu Utrenia şi Sfânta Liturghie.

La împlinirea a 102 ani de la zidirea bisericii parohiale Dorgoş, preotul şi credincioşii parohiei aduc mulţumire Bunului Dumnezeu pentru ajutorul dat în împlinirea tuturor celor propuse, apoi bunilor credincioşi care l-au sprijinit la toate pregătirile pentru buna desfăşurare a zilelor de hram, şi nu în ultimul rând preoţilor invitaţi, care au venit în duh de rugăciune să ia parte la bucuria preotului şi credincioşilor din această parohie de pe Valea Mureşului.