Oficialităţile locale ale municipiului Arad s-au întrunit în Piaţa Avram Iancu pentru a lua parte la ceremonia organizată cu prilejul Zilei Armatei Române. După acordarea onorului, Înaltpreasfinţitul Părinte dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, în fruntea unui sobor de preoţi, a oficiat slujba de Te-Deum, închinată soldaţilor români, evocând la final datoria noastră de a le cinsti momoria. După aceea a urmat discursul comandantului Batalionului din Cetate, un program artistic al elevilor Şcolii Gimnaziale nr. 5 şi depunerea coroanelor de flori la Monumentul Eroilor. Ziua de 25 octombrie, a Armatei Române, semnifică eliberarea ultimei localităţi româneşti de sub dominaţia străină după cel de-al doilea Război Mondial, în anul 1944. înainte cu o zi, în prezenţa Ministrului Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a avot loc ceremonia de decorare a Drapelului de luptă a Batalionului 191 de Infanterie ,,Radu Golescu”. Prin această decorare s-au recunoscut meritele militarilor arădeni întorşi recent din dificila misiune efectuată în Afghanistan.