Dar din iubire la Penitenciar

Cu prilejul sărbătorii Naşterii Domnului, la Penitenciarul din Arad, s-a săvârșit Sfânta Liturghie de către preotul capelan Vasile Cucu, la care au participat persoanele private de libertate de pe maxima siguranţă.

Mesajul Crăciunului adresat tuturor de Înaltpreasfinţitul Părinte Dr. Timotei, Arhiepiscopul Aradului este cel al slăvirii lui Dumnezeu prin bunăvoirea între oameni. Sensul comuniunii cu Dumnezeu şi cu oamenii a pecetluit mereu şi oriunde mesajul libertăţii adevărate (Pastorală la Naşterea Domnului 2013).

Cu binecuvântarea și purtarea de grijă ale Întâistătătorului Eparhiei Aradului, la sfârşitul slujbei s-a desfăşurat programul Sectorului Social-Filantropic al Arhiepiscopiei – „Dar din iubire” prin care au fost împărţite 50 de pachete persoanelor private de libertate (bărbaţi), prezente la slujbă, iar în 29 decembrie la Secţia Exterioară a Penitenciarului alte 50 de pachete pentru persoanele private de libertate (femei).