Ultima duminică a anului calendaristic la Mănăstirea Sf. Simeon Stâlpnicul

Numeroşi credincioşi şi preoţi, avându-l în frunte pe chiriarhul locului, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei, s-au adunat, în Duminica după Naşterea Domnului, la aşezarea monahală Sf. Simeon Stâlpnicul de la marginea cartierului arădean Arad-Gai.

La momentul rânduit, chiriarhul a vorbit celor prezenţi, plecând de la pericopele zilei, despre raportul dintre bilanţuri şi măsuri, numere şi nume, în lume şi în Biserică, ilustrative pentru orientarea vieţii religioase mai ales spre desăvârşire, făcând o analiză în lumina Anului Omagial a Sf. Împăraţi Constantin şi Elena, pilduitoare pentru început şi sfârşit de an calendaristic, precum şi a celui bisericesc.

Sfânta Liturghie arhierească a fost săvârşită în biserica nouă a mănăstirii, care poartă hramurile: „Veşmântul Maicii Domnului”, „Brâul Maicii Domnului” şi „Acoperământul Maicii Domnului”, ce se sărbătoresc la 2 iulie, 31 august şi 1 octombrie.