Prima duminică din Postul Mare, a Ortodoxiei, la Arad

În prima duminică din Postul Mare – a Ortodoxiei –, credincioşii arădeni au avut bucuria de-al avea în mijlocul lor, la Catedrala Arhiepiscopală ,,Sfânta Treime” din municipiul Arad, pe însuşi Întâistătătorul Arhiepiscopiei Aradului, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, a fost oficiată de Înaltpreasfinţia Sa, împreună cu un sobor de slujitori – preoţi şi diaconi.

Înaltpreasfinţia Sa le-a vorbit celor prezenţi la slujbă despre importanţa acestei duminici, ca îndreptare a privirii spre Dumnezeu. În acest cadru este arătată însemnătatea iconomiei în exprimarea adevărului spiritualităţii creştine şi ortodoxe legată direct de viaţa religioasă a fiecăruia. Totodată este îndreptată atenţia spre aprofundarea teologiei icoanei. „Prin cel de-al VII-lea Sinod Ecumenic şi prin Sinodul din 11 martie 843, se redeschide icoanei drumul spre Biserică”. Cu acest prilej, s-a instituit Duminica Ortodoxiei, care anul acesta aproape coincide cu data iniţială. Prin Ortodoxie nu se înţelege numai dreapta credinţă, ci şi dreapta trăire a credinţei.

Prin sfintele icoane, noi dăm mărturie despre dreapta credinţă, pe care o mărturisim nu doar prin cuvinte, ci mai ales cu fapta, aşa cum au procedat sfinţii – mucenici, mărturisitori, cuvioşi, împăraţi şi domnitori evlavioşi şi toţi ceilalţi amintiţi în cuprinsul Pastoralei, care au umplut calendarul Bisericii creştine răsăritene, precum şi sfinţii 40 mucenici din Sevastia, care în acest an sunt pomeniţi exact în Duminica Ortodoxiei, a amintit Chiriarhul.

În cadrul Sfintei Liturghii, s-a dat citire Scrisorii pastorale a Sfântului Sinod adresată clerului şi credincioşilor ortodocşi români de pretutindeni, cu ocazia sărbătorii Ortodoxiei şi a organizării colectei pentru Fondul Central Misionar, organizată pe întreg cuprinsul Patriarhiei Române.

La această mare sărbătoare a Ortodoxiei prăznuită la Catedrala Arhiepiscopală au luat parte numeroşi credincioşi arădeni care s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos.