Lumina Sfântă a ajuns de la Ierusalim la Arad

A fost al patrulea an consecutiv când Lumina Învierii a ajuns la Arad din Ierusalim. Delegaţia arădeană care a adus Lumina Sfântă a fost formată din preşedintele CJA, domnul Nicolae Ioţcu şi pr. Teodor Faur, consilier economic în cadrul Arhiepiscopiei Aradului, care au fost întâmpinaţi pe aeroport de IPS Timotei, Arhiepiscopul Aradului, de preoţi, oficialităţi locale şi numeroşi credincioşi.

Când IPS Timotei Seviciu a dus Lumina Sfântă în sala de aşteptare a aeroportului, preoţii prezenţi au intonat „Lumina Lină”, care se cântă de obicei la Vecernie, când se aprind lumânările în lăcaşele de cult.

Lumina Sfântă de la mormântul Mântuitorului din Ierusalim a fost împărţită pe aeroport preoţilor din judeţ, prezenţi la faţa locului.

De la aeroport, preoţii au dus Lumina Sfântă în biserici şi au împărţit-o la miezul nopţii miilor de credincioşi prezenţi la Slujba de Înviere în lăcaşele de cult din tot cuprinsul eparhiei.

Arhiepiscopul Timotei Seviciu a precizat că dacă Lumina Sfântă nu ajungea pe aeroport, credincioşii care ar fi participat la slujba de Înviere la Catedrala Arhiepiscopală ar fi primit oricum Lumina Sfântă de la Ierusalim, dar cea adusă anul trecut, care s-a păstrat aprinsă în lăcaşul de cult.

Ultima actualizare (Marţi, 22 Aprilie 2014 22:53)