La început de post al Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, în Parohia Ortodoxă “Înălţarea Domnului” din Susani, Protopopiatul Sebiş, s-a desfăşurat o activitate filantropică care a adus bucurie în peste 25 de familii.
Duminică 15 iunie 2014, atât în parohie, cât şi în filia Nădălbeşti, părintele Viorel Dan Albiş, parohul Bisericii, a dăruit familiilor credincioase cu o situaţie mai dificilă pachete conţinând produse alimentare. Activitatea se încadrează în programul Patriarhiei Române “Masa Bucuriei” realizat în parteneriat cu S.C. SELGROS CASH & CARRY SRL Arad.
Toţi cei care au beneficiat de daruri au fost bucuroşi de sprijinul pe care l-au primit din partea Bisericii, dând slavă lui Dumnezeu şi mulţumind tuturor celor implicaţi în acest proiect.
Ultima actualizare (Miercuri, 25 Iunie 2014 22:04)