Vizită arhierească la Schitul Moneasa

La sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului a efectuat o vizită pastorală pe Valea Deznei, la schitul monahal din staţiunea balneoclimaterică Moneasa, Protopopiatul Sebiş, care şi-a sărbătorit hramul.

Înconjurat de soborul preoţilor slujitori, în prezenţa unui mare număr de pelerini, în mare parte veniţi în staţiune pentru odihnă şi tratament, Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Timotei a oficiat Sfânta Liturghie în Schitul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” Moneasa.

În cuvântul de învăţătură cu titlul ,,Grija vieţii şi pronia dumnezeiască”, potrivit numirii Duminicii a treia după Rusalii cât şi citirilor zilei (Rom. 5; II Cor. 11; Matei 6 şi 16), incluzând adică şi praznicul Sf. Ap. Petru şi Pavel, chiriarhul a arătat cum grija faţă de trebuinţele trupeşti nu trebuie să uite de întâietatea pe care o au cele sufleteşti. Creatorul are grija tuturor să nu se piardă nimic din cele create. Providenţa divină însăşi, a cărei lucrare priveşte mântuirea, are în grijă ca Biserica să-şi împlinească rostul spre desăvârşirea membrilor săi.

Sărbătoarea corifeilor apostolilor în acest cadru aminteşte de însuşirile Bisericii pe care fiecare credincios este îndatorat să le cinstească prin virtuţile creştine, a arătat Înaltpreasfinţia sa.

 

La finalul slujbei părintele stareţ Protos. David Ionescu a mulţumit chiriarhului pentru bunăvoinţa de a poposi la această vatră monahală, precum şi tuturor pelerinilor care s-au ostenit şi au venit la Sfânta Liturghie arhierească.

Ultima actualizare (Joi, 03 Iulie 2014 08:40)