Cerc pastoral-misionar în Parohia Secusigiu

În duminica a 10-a dupa Rusalii, la ora 15:00 preoţii din cercul pastoral-misionar nr. 5 s-au întâlnit în Parohia Secusigiu, Protopopiatul Arad.

Preotul paroh Ştefan Horia împreună cu preoţii Pamfiloiu Liviu din Parohia Firiteaz şi preotul Sas Răzvan de la Parohia Vinga au slujit Sfânta Taină a Cununiei, avându-se în vedere că la acea oră a fost programată căsătoria a doi tineri.

Ceilalţi preoţi prezenţi au dat răspunsurile împreună cu corul bisericii, dând o notă aparte evenimentului respectiv, impresionând prin frumuseţea cântării.

Cuvântul de învăţătură a fost ţinut de preotul paroh Horia Ştefan, coordonator al cercului pastoral-misionar, dându-le tinerilor îndemnul pentru viaţă cum ar fi credinţa în Dumnezeu, dragoste unul faţă de altul şi totodată respect reciproc.

După slujirea Sfintei Taine a urmat o discuţie despre Taina Cununiei insistându-se pe necesitatea şi obligativitatea divorţului bisericesc la cea de-a doua şi a treia căsătorie.

De asemenea, s-a discutat despre faptul ca naşii să fie cununaţi pentru a putea fi părinţi spirituali ai mirilor. Iar spovedirea şi împărtăşirea tinerilor înainte de cununie a fost o altă discuţie abordată în cadrul cercului pastoral-misionar.

 

La sfârşitul discuţiilor preotul paroh le-a mulţumit colegilor pentru participare.

 

Ultima actualizare (Marţi, 19 August 2014 10:09)