Cerc misionar pastoral în Parohia Şagu

În duminica a XXI-a după Rusalii (Pilda Semănătorului), începând cu ora 17:00 preoţii din cercul pastoral misionar nr 5, Vinga, coordonat de părintele Horia Ştefan (Parohia Secusigiu) s-au intâlnit în Biserica cu Hramul ,,Sfintei Cuvioase Parascheva”  din comuna Şagu.

Bucuria credincioşilor a fost una dublă, deoarece au retrăit cu emoţii în suflete evenimentul minunat din viaţa lor şi a parohiei, când acum 20 de ani, vrednicul de pomenire Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist, dimpreună cu vrednicul de pomenire Mitropolit Nicolae al Banatului şi Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei, au târnosit în această zi de prăznuire a Cuvioasei, biserica noastră parohială

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Timotei, delegatul Arhiepiscopiei la această întrunire a fost Preacuviosul Părinte Protosinghel Iustin Popovici, consilier cultural al Arhiepiscopiei, transmiţând credincioşilor prezenţi cuvântul de binecuvântare al chiriarhului.

 

S-a săvârşit Acatistul Sfintei Cuvioasei Parascheva, fiecare preot din cei unsprezece preoţi citind câte un condac şi icos din slujba acatistului.

La finalul slujbei preotul paroh, Marius Ardelean a prezentat  referatul cu titlul  “Sfânta Cuvioasă Parascheva – mult  folositoarea   sufletelor   noastre”, subliniind faptul că prin rugăciunile  Cuvioasei   simţim puterea de înviere a sufletului şi putem trăi bucuria tinereţii veşnice pe care o au sfinţii, pentru că au iubit pe Dumnezeu şi semenii lor.

În continuare  a  urmat un cuvânt de apreciere a referatului din partea PC Părinte Iustin Popovici, constând   în importanţa  pe  care noi  trebuie să o acordăm celei care de mai bine de 370 de ani ocroteşte ţara şi  este  mijlocitoarea      noastră către Preamilostivul Dumnezeu.

Părintele   Paroh a   mulţumit   tuturor    preoţilor    şi  credincioşilor prezenţi cu îndemnul de a o preţui şi de-ai cânta Cuvioasei:  ,,Bucură-te,    Sfântă   Maică   Parascheva ,  mult Folositoare!”.

Ultima actualizare (Joi, 23 Octombrie 2014 13:51)