Liturghie arhierească în Parohia Arad-Cartierul Verde

În Duminica a XXII-a după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului, la invitaţia preotului Mihai Gaşpar şi a credincioşilor, a efectuat o vizită canonică în Parohia Cartierul Verde, situată în partea de sud-est a municipiului Arad. Pentru a răspunde nevoilor sufleteşti ale familiilor care locuiesc în acest nou cartier, până la edificarea unui locaş de cult, aici a fost amenajată o capelă, purtând hramul ,,Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş”. Înconjurat de soborul preoţilor slujitori, în prezenţa enoriaşilor, Înaltpreasfinţia Sa a oficiat aici Sfânta Liturghie arhierească.

La momentul cuvenit, chiriarhul a hirotonit în treapta diaconiei pe tânărul teolog Valentin Goronea.

Înaltpreasfinţia Sa a adresat celor prezenţi un părintesc cuvânt de învăţătură, temeluit pe citirile scripturistice ale duminicii (Gal. 6, Lc. 16), sub titlul ,,Răsplata faptelor”, arătând cum acestea reflectă personalitatea fiecărui om şi prin care se dovedeşte adevărata trăire în Hristos. Raiul şi iadul ilustrează împrejurările vieţii subliniind faptul că fără iubire spirituală nu se poate asigura desăvârşirea, deschizându-se prăpastie între cei ce săvârşesc binele şi cei care se abat de la aceasta. Se impune deci păstrarea unei ţinute creştine neuitând pilda înaintaşilor, mai ales în perioada când se pomenesc cei adormiţi.

 

Cu acest prilej, Chiriarhul a ţinut să facă şi prezentarea noului preot paroh Mihai Gaşpar, credincioşilor acestei parohii.

În încheiere preotul paroh a mulţumit Ierarhului pentru vizita chiriarhală şi pentru îndrumările părinteşti, iar credincioşilor pentru sprijinul acordat.

Ultima actualizare (Sâmbătă, 15 Noiembrie 2014 22:21)