Cerc pastoral-misionar în Parohia Bodrogul-Nou cu ocazia hramului

 

Preoții din Cercul pastoral-misionar nr.5 s-au întâlnit sâmbătă 6 decembrie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Timotei, Arhiepiscopul Aradului, în Parohia Ortodoxă Română Bodrogul-Nou cu ocazia sărbătoririi hramului bisericii.

La eveniment a participat din partea centrului eparhial părintele consilier Teodor Vid și protopopul Aradului Flavius Petcuț.

Cu acest prilej a fost săvârșită slujba Vecerniei cu Litie, participând un număr însemnat de credincioși, trăind alături de preoții prezenți o adevărată seară duhovnicească având în vedere faptul că ne aflăm în Postul Nasterii Domnului.

În cadrul slujbei părintele consilier Teodor Vid a rostit un cuvânt de învățătură despre Sfântul Ierarh Nicolae, îndemnându-ne să urmăm și noi pilda luminoasă a vieții lui dar să ne aducem aminte mai cu seamă de faptele lui.

De asemenea părintele consilier a arătat faptul că avem obligația de a săvârși slujba Vecerniei în parohiile noastre după rânduiala bisericii.

La finalul serii, părintele paroh Bogdan Tod a mulțumit tuturor, preoți și credincioși, pentru participarea la hramul bisericii și la cercul pastoral-misionar, urând tututor sărbători fericite.

Preot : Stefan Horia

SAMSUNG SAMSUNG