Sărbătoarea Crăciunului la Șimand

Cu ocazia zilelor premergătoare Sfintei sărbători a Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, un grup de copii şi tineri, credincioși ai Parohiei Șimand, organizați și pregătiți cu multă bucurie de către părintele Hurdea Mircea au ajuns în casele gospodarilor din comuna natală ducându-le vestea Sfintei sărbători prin versul colindelor străbune.
În cele două zile de colindă, au fost vizitate foarte multe familii care s-au bucurat nespus de vizita colindătorilor oferindu-le acestora multă omenie, daruri şi bucate alese. Grupul de colindători și-a finalizat misiunea în Sfânta biserică, unde după încheierea Sfintei Liturghii au susținut un concert de colinde purtând cu mândrie veșmintele tradiționale românești şi tricolorul. Toba și clopoțeii, ca instrumente muzicale arhaice au acompaniat minunatele glasuri ale copiilor şi tinerilor. Alături de aceștia au mai concertat și un alt grup de copii condus de doamna preoteasa prof.Gosta Carmen, care prin puritatea lor și-au adus contribuția la înfrumusețarea acestui înălțător moment.
În introducerea făcută de părintele Hurdea Mircea au fost prezentate un număr de unsprezece colinde după cum urmează: Gazde mari, nu mai dormiți!; O, ce veste minunată!; La Vifleem colo-n jos; Astăzi s-a născut Hristos!; Sus la poarta raiului; În vârful la nouă meri; Moș Crăciun; Asta-i casa cea frumoasă; La poartă la Țarigrad; Viflaime, Viflaime!; Praznic luminos și La mulți ani! și patru poezii cu tema Nașterii Domnului: Colindătorii; În noaptea Sfântă de Crăciun; Când s-a născut Iisus; Colindătorii.
Credincioşii prezenți în biserică, au fost deosebit de încântați de programul susținut de colindători, cântând împreună cu ei, iar cei mai în vârstă și-au amintit cu plăcere perioada când și ei făceau parte din cetele de colindători.
La finalul programului părintele paroh Gosta Gabriel a mulțumit interpreţilor din ambele cete urându-le tuturor creștinilor ca Nașterea Domnului să aducă pace în sufletele tuturor, iar copiii prezenți în biserică s-au bucurat de darurile pe care le-au primit.
În Ajunul Naşterii Domnului au fost înmânate copiilor unor familii nevoiaşe din parohia noastră, daruri, constând în hăinuţe, încălţăminte şi jucării adunate şi donate acestora de elevii clasei a III-a B, de la Colegiul Naţional Preparandia „Dimitrie Ţichindeal” Arad, conduşi de doamna profesor Iancic Gabriela, invăţătoarea clasei. Le multumim acestora si ne rugam pentru rasplata faptelor lor celor bune.

Pr. Hurdea Mircea

image

DSCN1028

DSCN1038