Trupa ortodoxă de teatru „Ikon” în Festivalul Doxologia

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Timotei, Arhiepiscopul Aradului, cea de a șaptea artă, teatrul, nu a lipsit din cadrul Festivalului Doxologia. De aceea, un grup de 50 de tineri ortodocși, care au muncit două luni pentru a da viață unor gânduri şi sentimente ce reprezintă în sine teme ce cuprind realismul vieții adolescentului sau adolescentei, au interpretat piese de teatru, muzică și poezie, a precizat Arhim. Teofan Mada, vicar-administrativ şi coordonator de proiect. Acești tineri alcătuiesc trupa de teatru ortodox Ikon. Această trupă de teatru nu este altceva decât consecința pastorală a implicării și a comuniunii bucuriei, a taberelor de tineret și a dialogurilor cu elevii în județul Arad. Tinerii de la Ikon vor să aducă propria lor mărturie la crezul de a fi un tânăr ortodox astăzi, într-o societate seculară. Spectacolul a avut loc la Teatrul de marionete (22. 12. 2014) şi a fost alcătuit din două piese distincte: „În vizită… de Crăciun”, un text de actrița Giorgiana Popan, o comedie plăcută și savuroasă despre întorsăturile vieții, și „Alegerea”, un text de Anamaria Jitea. Te-ai întrebat vreodată atunci când iei deciziile de zi cu zi ești chiar tu cel ce faci alegerea sau alegerea o face, de fapt, altcineva? Dincolo de originalitatea pieselor, trebuie remarcat și super-realismul ideatic al temelor abordate, care vrea să ne trimită pe noi toți la un realism al credinței de zi cu zi. La acest diptic tematic s-a adăugat și profundul caracter emotiv al mesajului și al comunicării.

10885527_887135697987686_120287523787729785_n

10363581_879809212053668_8203580207737977689_n