Concurs şcolar interdisciplinar –„Cultură şi spiritualitate românească” – etapa judeţeană

Sâmbătă, 14 martie 2015,  Liceul Tehnologic „Francisc Neuman” Arad a fost gazda etapei judeţene a Concursului interdisciplinar de limba şi literatura română şi religie pentru elevii din ciclul gimnazial-„Cultură şi spiritualitate românească”. Au participat 15 concurenţi, elevi de la Şcoala Gimnazială nr. 5, Colegiul Naţional „Preparandia-Dimitrie Ţichindeal” şi Colegiul Naţional „Vasile Goldiş” din Arad. Elevii participanţi au fost pregătiţi şi îndrumaţi de către profesorii care predau disciplinele Limba şi literatura română şi Religie în şcolile amintite, tematica vizând genericul „Frumuseţea sacră a lumii”. Competiţia s-a desfăşurat pe două niveluri, după cum urmează: cl. V-VI- Natura între pământ şi cer şi cl. VII-VIII- Omul între sacru şi profan.

În urma evaluării lucrărilor scrise se califică la etapa naţională câte 1 elev care a obţinut punctajul cel mai mare pentru fiecare nivel (cl. V-VI şi VII-VIII). Etapa naţională se va desfăşura la Vânători, jud. Neamţ, în perioada 14-17 mai 2015.

 

Inspector şcolar,

diac. prof. Sirca Florin