În perioada 5-8 aprilie 2015, s-a desfăşurat la Arad Olimpiada Naţională de Arte Vizuale, Design, Arhitectură şi Istoria Artelor
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului şi prin bunăvoinţa părintelui stareţ arhim. Nestor Iovan, elevii secţiei de Iconografie, care s-au pregătit pentru Olimpiada Naţională de la Arad au fost găzduiţi la Mănăstirea Hodoş-Bodrog. În cadrul acestei secţii, elevii claselor a XI-a şi a XII-a (în număr de 14), au pictat 14 icoane. Cei de-a XI-a au avut de pictat un sfânt iar cei de-a XII-a un praznic cu cel puţin două personaje. Aceştia au lucrat pe parcursul a două zile, mănăstirea oferindu-le climatul de linişte sufletească şi rugăciune necesar pictării icoanelor, conform erminiei. Unii elevi de la această secţie au provenit de la Seminariile Teologice, iar alţii de la secţiile de restaurare ale Liceelor de Arte din ţară.
Olimpiada Națională de Arte vizuale, Design, Arhitectură și Istoria artei, dedicată elevilor care studiază artele în licee de specialitate din România, este organizată de Inspectoratul Școlar Județean Arad, în colaborare cu Liceul de Arte “Sabin Drăgoi”.
La această olimpiadă au participat 522 persoane, dintre care 450 de elevi din clasele a XI-a și a XII-a, selectați din cele 45 de licee vocaționale de artă din România, 52 profesori însoțitori și 20 cadre didactice universitare în juriu.
,,Elevii din clasa a XII-a, care obțin premiile I și II vor fi admiși pe locuri fără taxă la unele facultăți de arte din țară sau au recunoscută cu nota 10, una din probele de la examenele de admitere. Competiția s-a desfășurat pe 5 secțiuni și 14 specializări.
Ministerul Educației și Cercetării Științifice va acorda diplome, respectiv 94 pentru premii și 45 pentru mențiuni“, se menționează într-un comunicat de presă al organizatorilor.
Deschiderea festivă a Olimpiadei a avut loc duminică, 5 aprilie, la ora 17.00, la Filarmonica de Stat Arad. La festivitatea de premiere care a avut loc miercuri, 8 aprilie, la ora 14.30, la Filarmonica de Stat Arad, delegat din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Timotei, a fost părintele Mihai-Octavian Blaj, consilier economic al Arhiepiscopiei Aradului.
Protos. Iustin Popovici