Masa bucuriei în Parohia Susani

Fericiți cei milostivi

Adeseori credința trebuie întărită prin faptă, după cuvântul Sf. Apostol Iacov: “Credința fără faptă moartă este” (Iac. 2,17) și mai cu seamă față de milostenie, de către noi credincioșii ortodocși iar această perioadă a sfântului și marelui post este una cum nu se poate mai potrivită pentru aceasta. Virtuțile creștinești suntem datori a le împlini în perspectiva poruncii iubirii “Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toata inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău – aceasta este marea și întâia poruncă. Iar a doua la fel ca aceasta să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.” (Matei 22,37-39).

Programul național „Masa Bucuriei” inițiat de Patriarhia Română în parteneriat cu rețeaua de magazine Selgros Cash & Cary, se desfășoară în cadrul Arhiepiscopiei Aradului în fiecare an, în cele mai sărace parohii. Programul a adus bucurie în sufletele a 12 familii nevoiașe din parohia Susani, protopopiatul Sebis, acum în pragul praznicului Floriilor.

„Aducem mulțumiri și pe această cale Înaltpreasfințitului Părinte Timotei Arhiepiscopul Aradului pentru părinteasca purtare de grijă și tuturor celor care au făcut posibilă derularea acestui program” – a menționat Părintele Viorel Albiș – parohul acestei biserici.

 Sectorul Social Filantropic al Arhiepiscopiei Aradului