Slujbă de pomenire pentru coriștii adormiți, în Parohia Aradul Nou

Duminică 11 octombrie 2015, în Parohia Ortodoxă Aradul Nou, s-a săvârșit după Sfânta Liturghie, o slujbă de pomenire a coriștilor adormiți întru Domnul care au făcut parte din Corala Ortodoxă „Sf. M. Mc. Gheorghe” a Parohiei.

Slujba de pomenire a fost săvârșită de un sobor format din preoții parohiei iar răspunsurile au fost date de către actuala corală a parohiei avându-l dirijor pe prof. Marius Lăscoiu.

A fost pomenit întemeietorul coralei din 1926 – dirijorul Alexandru Voda alături de ceilalți 7 dirijori pe care i-a avut corala (Mircea Emandi, Damian Brașovan, Elena Naleatov, Paul Paradenco-Adamești, Gheorghe Voloșciuc, Antoniu Tudor și Cornel Vasiu) și de cei 42 de coriști care au împodobit cântarea corală a bisericii cu glasurile lor frumoase în vremurile de altădată.

În cuvântul rostit cu acest prilej, părintele paroh Teodor Faur a adus în atenția celor prezenți cuvântul Sf. Ap. Pavel: „Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa.” (Evrei 13,7), îndemnându-i la continuarea misiunii învățătorești prin cântare și slujirii Sfintei Bisericii, pe care au început-o acum 89 de ani coriștii pomeniți.

După slujbă, în amintirea coriștilor adormiți întru Domnul, a fost ridicată o agapă creștinească în anexa bisericii, cu toți credincioșii prezenți.

Pr. Cons. Gabriel Cosmin Mariș

20151011_122226 20151011_124118 20151011_160522