Duminica a 24-a după Rusalii a fost o zi de dublă sărbătoare pentru credincioșii Parohiei Ortodoxe cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” – Bonțești, Protopopiatul Sebiş. În primul rând, datorită faptului că aceștia și-au sărbătorit ocrotitorii, iar în al doilea rând, pentru că în această zi, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a avut loc instalarea noului preot paroh, în persoana tânărului părinte George-Darius Pasc.
La dumnezeiasca Liturghie a slujit un sobor de 5 preoți, în fruntea căruia a fost Preacuviosul Părinte Iustin Popovici, consilier cultural al Arhiepiscopiei Aradului, care a venit aici din două motive: pe de-o parte, ca delegat al Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei, iar pe de altă parte, ca împlinire duhovnicească, întrucât părintele numit în această parohie îi este fiu duhovnicesc.
După terminarea Sfintei Liturghii, a urmat festivitatea de instalare în parohie, care a fost oficiată de către părintele protopop Alexandru Botea. Acesta a înmânat noului preot Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și cheile bisericii, arătând simbolismul acestora pentru cel căruia se încredințează. Părintele Iustin, le-a adresat atât noului părinte paroh, cât și preotesei acestuia, cuvinte calde părintești, de încurajare, de dragoste și a încercat să le prezinte scurt responsabilitatea și datoria pe care o are familia preoțească față de comunitatea în care este trimisă. „Să aveți grijă de sufletele credincioșilor voștri! Fiți buni, blânzi, înțelegători și purtați-vă cu dragoste față de fiecare om care vă bate la ușă”, i-a îndemnat părintele. De asemenea, le-a adresat un cuvânt și credincioșilor, pe care i-a îndemnat să fie răbdători și înțelegători, cu dragoste față de tânărul lor preot. „Primiți-l pe părintele vostru ca pe un fiu, un frate și prieten. Prețuiți-l și ajutați-l în toate activitățile pe care va încerca de acum încolo să le facă aici, în parohia dumneavoastră”, a continuat părintele.
La rândul său, părintele George – Darius Pasc, noul preot paroh al Parohiei Bonțești, cu vădită emoţie, a adus mulţumiri celor care l-au ajutat până acum în urcușul intelectual și duhovnicesc. În mod deosebit, a mulțumit Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, pentru încrederea acordată și purtarea de grijă, părintelui duhovnic Iustin Popovici, pentru sfaturi și sprijinul acordat cu atâta dragoste, Consiliului Parohial și credincioșilor noii parohii încredințate, pentru călduroasa primire. De asemenea, a mulțumit familiei lui și preotesei, care i-au fost alături în tot timpul pregătirii lui de până acum. „Vă rog dintru început să fiți alături de mine – a declarat noul preot – cu rugăciunile, cu sfaturile și toate celelalte osteneli, pentru a mă ajuta să lucrez pentru mântuirea sufletească a enoriașilor acestei parohii. Îl rog pe Dumnezeu să rânduiască între noi o relație frumoasă, trainică și curată, bazată pe dragoste, respect și sprijin reciproc”.
Preot Vlad-Sergiu Sandu