În Duminica XXIV-a dupa Rusalii la praznicul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, în parohia Susani, protopopiatul Sebiş a avut loc instalarea noului preot Ancuţa Dorel, care a activat pana în acest moment la parohia Vânători, protopopiatul Arad.
Dimineaţa la Sfânta Liturghie răspunsurile liturgice s-au dat de catre corul mixt al Bisericii ortodoxe din Sebiş, încununând slujba Sfintei Liturghii cu un frumos buchet de pricesne bisericeşti. Dupa-amiază s-a savârşit slujba vecerniei fiind prezent Părintele Protopop al Sebişului Botea Alexandru care îndată după săvârşirea slujbei a ţinut un frumos cuvânt de învăţătură, apoi a înmânat noului preot Evanghelia, Sfânta Cruce şi cheia bisericii, scoţând în evidenţă rolul spiritual al fiecăreia dintre ele în parte spre folosul duhovnicesc al credincioşilor.
Ziua s-a încheiat cu o agapa fraţească în armonia pricesnelor bisericesti cantate de catre corul mixt din Sebis.