Pomenirea morţilor în Parohia Fiscut

Sâmbătă, 7 noiembrie, în Biserica cu hramul ,,Sf. Mare Mucenic Gheorghe” din Parohia Fiscut s-a oficiat, de către pr. paroh Braiţ Dan-Marius, slujba Parastasului pentru toţi cei adormiţi clerici şi mireni ai acestei comunităţi. La această slujbă au participat un număr mare de credincioşi, rugându-se alături de preot pentru iertarea păcatelor şi odihnă veşnică pentru toţi cei dragi ai dânşilor, ştiind că în sâmbăta aceasta, în calendarul ortodox, se face şi pomenirea morţilor. De asemenea au fost pomeniţi şi tinerii care au murit în incendiul de la Bucureşti.
​La finalul slujbei, părintele a adresat şi un cuvânt de învăţătură arătând că ,,există o comuniune duhovnicească şi o întrajutorare în dragoste şi rugăciune între mădularele Bisericii cereşti şi pământeşti, deoarece toţi împreună alcătuim o comuniune de sfinţi. Toţi cei care au adormit şi toţi cei ce trăim în această lume ne aflăm într-o tainică şi mai presus de fire comuniune de viaţă, rugăciune şi dragoste frăţească. Prin această legătură cei vii îi ajută pe cei morţi.”
​​​​​​​a transmis Pr. Dan-Marius Braiţ