PROIECTUL SOCIAL ,,MASA BUCURIEI” ÎN PAROHIA AGRISU MIC , PROTOPOPIATUL INEU

La începutul perioadei Postului Craciunului s-a desfăşurat în localităţile Agrisu Mic , Botfei şi Comanesti programul social ,,Masa Bucuriei”. Mai multe familii de credincioşi nevoiaşi din cele trei sate au fost vizitate de către părintele paroh Radu Sas, care le-a împărţit produse alimentare şi nealimentare. Activitatea se încadrează în programul Patriarhiei Române ,,Masa Bucuriei” realizat în parteneriat cu S.C. Selgros Cash & Carry SRL Arad.

Proiectul „Masa Bucuriei” implementat de Arhiepiscopia Aradului cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, constă în oferirea de produse alimentare şi nealimentare, spre a fi folosite în scop social. Proiectul „Masa Bucuriei“ a fost iniţiat de către Patriarhia Română şi se derulează la nivelul întregii ţări, în reţeaua lanţului de magazine Selgros. La nivelul Centrului eparhial Arad, proiectul este coordonat de către Sectorul social-filantropic ,,Filantropia” care asigură preluarea produselor, transportul şi distribuirea la beneficiari. De asemenea, printre beneficiarii acestui proiect se numără şi familiile care se confruntă cu probleme de risc social, familiile cu mulţi copii fără posibilităţi materiale, persoanele fără adăpost, precum şi unele familii cu grave probleme sociale din parohii defavorizate. Proiectul „Masa Bucuriei” este o iniţiativă foarte bună, având un impact deosebit în rândul beneficiarilor, dar şi al societăţii în general, care este îndemnată în felul acesta să arate că îi pasă de suferinţa şi de nevoia semenului, mai ales în acest an dedicat misiunii parohiei. Prin acest intermediu, familiile din Parohia Agrisu Mic , care au beneficiat de acest program, transmit mulţumiri tuturor celor care sunt implicaţi în desfăşurarea acestui proiect social , deasemenea cu ocazia hramului biserici << INTRAREA IN BISERICA A MAICII DOMNULUI >> preotul paroh ofera tuturor familiilor nevoiase o masa calda .

image image