Vizita Preafericitului Părinte Krystof la Facultatea de Teologie din Arad

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României și în prezența ÎPS Arhiepiscop Timotei, în ziua de 18 noiembrie, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” a Universității „Aurel Vlaicu” Arad l-a avut ca oaspete pe Preafericitul Părinte Krystof, Mitropolit emerit și profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Presov (Slovacia).
Vizita a debutat cu primirea ierarhilor în paraclisul Facultății, de către corpul profesoral. În aula magna, înaltul oaspete a primit salutul de bucurie din partea conducerii instituțiilor academice și a celei bisericești. Astfel, părinte decan, pr. Ioan Tulcan a reamintit audienței despre precedenta vizită a PF Krystof de acum cinci ani, evocând momentul acesta de sărbătoare pentru semnarea unui acord de colaborare între cele două Facultăți de Teologie, prin programul Erasmus.
În cuvântul său, ÎPS Arhiepiscop Timotei a evocat istoricul relațiilor dintre cele două națiuni europene, Slovacia și România, între acestea adăugându-se, de curând, înființarea primei parohii ortodoxe românești, în orașul Most, preotul paroh fiind părintele Andrei Danciu, fiu al eparhiei Aradului și absolvent al școlilor teologice arădene.
La rândul ei, prof. dr. Ramona Lile, rectorul universității arădene a salutat prezența PF Krystof la Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad, mai ales și pentru oportunitatea încheierii parteneriatului academic care deschide noi perspective pentru studenții și cadrele didactice ale Facultății de teologie. Din partea Senatului universității arădene a luat cuvântul Pr. Prof. dr. Cristinel Ioja care a felicitat Facultatea de Teologie Ortodoxă pentru implicarea sa constantă în proiecte internaționale, mulțumindu-i înaltului oaspete pentru această deschidere.
PF Krystof a susținut apoi, timp de o oră, o interesantă conferință pe teme de istorie bisericească în care au fost evocate implicarea clerului și a credincioșilor Bisericii Ortodoxe din Cehia în lupta împotriva nazismului care căuta să desființeze Slovacia ca stat, evidențiindu-se figura ierarhului neomartir Gorazd, canonizat recent. Acesteia i-a urmat o sesiune de dialog cu studenții. În final, au fost întocmite, spre semnare, documentațiile necesare încheierii acordului Erasmus.
Pr. Filip Albu

image image image