Credincioșii din Parohia Bodrogu Nou și-au sărbătorit ocrotitorul

Preoții aparținători cercului pastoral-misionar nr. 5 – Vinga, coordonat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei, de către părintele Horia Ștefan, s-au întrunit sâmbătă, 5 Decembrie, în biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” – parohia Bodrogu Nou,Protopopiatul Arad, pentru a fi alături de credincioșii acestei parohii care și-au sărbătorit ocrotitorul.
Întrunirea a debutat la ora 16:00 prin oficierea Vecerniei cu Litie, săvârşită de preoţii prezenţi în frunte cu Protos. Dr. Iustin Popovici, Consilier cultural la Centrul Eparhial. După terminarea slujbei, P.C. părinte Vlad – Sergiu Sandu de la Parohia Firiteaz a prezentat referatul cu titlul „Pastorația tinerilor – prioritate în activitatea preoțească”.


În cadrul prezentării, părintele referent, unul dintre cei mai tineri slujitori din cadrul Arhiepiscopiei Aradului, a încercat să descrie modul în care tinerii, în mare majoritate, se raportează astăzi la Biserica lui Hristos. De asemenea, a surpins în câteva idei așteptările pe care aceștia le au de la slujitorii altarelor, nemulțumirile și dezamăgirile lor, precum și aspirațiile și împlinirile acestora. „Tânărul este în căutarea unei veritabile legături între viață și credință; el nu vrea să se așeze de partea Bisericii, dacă această Biserică nu constituie o forță reală pentru viață, soluția pentru problemele și căutările lui. Tinerii așteaptă să nu-i judecăm. Să-i înțelegem, să-i acceptăm și să-i iubim așa cum sunt. Avem nevoie să cunoaștem profund condițiile lor de viață, luptele lor, aspirațiile lor înainte de a răspunde așteptărilor și nevoilor lor. Ei vin spre Biserică și aici se simt acasă atunci când Biserica are capacitatea de a-i face să se simtă persoane, când le asigură lucrurile de care au nevoie; încredere, recunoaștere, când sunt ascultați, când sunt valorificați, când se bucură de o comuniune reală, când se simt liberi”, a subliniat părintele referent. În continuare, referatul a pus înainte obligativitatea pe care o au astăzi, într-o lume secularizată, toți păstorii de suflete față de educația tinerilor. „Astăzi, când vedem mii de tineri strigând în piețe că preferă spitalele în locul bisericilor, când vedem că Facebook-ul a luat locul comunicării față către față, când însingurarea și lipsa de timp sunt elementele care caracterizează o bună parte a societății, când Profitul este mai important decât persoana, când rata divorțurilor este net superioară căsătoriilor și când parcă simțim că omenirea are nevoie de piloni pe care să se poată sprijini, se cere implicare directă a fiecăruia dintre noi în educația și întâmpinarea tinerilor și totodată, prin aceasta, în consolidarea unei societăți „de mâine” mai bune”, a continuat părintele.

După prezentarea referatului, Preacuviosul Părinte Iustin Popovici a apreciat cuvântul Părintelui Sandu Vlad – Sergiu și a subliniat câteva idei cu privire la bucuria pe care Sfântul Nicolae ne-o aduce tuturor în suflete an de an. „Prăznuirea Sfântului Nicolae este, desigur, o bucurie pentru toți copilașii, dar este și o sărbătoare care ne aduce aminte tuturor, maturi fiind, de sărbătorile pe care le petreceam în copilărie alături de familiile noastre.”, a menționat părintele consilier. A mulțumit părintelui paroh Bogdan Tod pentru invitație, felicitându-l pentru buna organizare în desfășurarea acestei binecuvântate întâlniri preoțești, iar în final le-a urat tuturor celor prezenți să aibă parte de sărbători cu pace și liniște. „Să aveți parte de multă bucurie, iar Praznicul Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos să vă umple casele de har și binecuvântare!”, a încheiat părintele.

La rândul său, părintele paroh a mulțumit Părintelui Iustin pentru prezența în mijlocul credincioșilor din Bodrogu Nou, precum și preoților și credincioșilor prezenți. Seara s-a încheiat cu o agapă frățească.

Preot Silviu – Raul Pele
Parohia Cruceni

image

image

image

image