Dar din iubire în Ajunul Crăciunului

În Ajunul Sfintei Sărbători a Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei Arhiepiscop al Aradului, Sectorul Social Filantropic al eparhiei a desfășurat programul „Dar din iubire”. Toți beneficiarii Cantinei Sociale „Sf. Ier. Nicolae”, copii Centrului de Zi „Nașterea Maicii Domnului” și încă câteva zeci de beneficiari ai Centrului de Incluziune Socială prin coordonarea asistentului social eparhial – Geanina Ștefănuț, au primit mâncare caldă pentru toate cele trei zile de Crăciun, alimente neperisabile, dulciuri, fructe, haine și jucării. Deasemenea prin purtarea de grijă a unui director de hypermarket din Arad, a unui patron de carmangerie și a altor oameni cu inimă mare, toți benefiarii au primit și alte daruri consistente pentru masa de Sfintele Sărbători.

Tuturor celor ce au primit daruri, părintele Gabriel Mariș, consilierul social al Arhiepiscopiei, le-a transmis binecuvântarea şi purtarea de grijă ale Înaltpreasfinției Sale, urându-le sărbători fericite şi binecuvântate de Dumnezeu!

Încărcați de daruri, cu vădită bucurie în suflet, în armonia colindelor cântate de ei, beneficiarii au dat slavă lui Dumnezeu pentru toate și au transmis, prin părintele consilier, un cuvânt de mulțumire Chiriarhului, pentru permanenta purtare de grijă, pentru susținerea și intensificarea activităților acestor unități social-filantropice spre sprijinirea celor sărmani, nu numai cu prilejul  marilor praznice, ci zilnic.

Sectorul Social Filantropic al Arhiepiscopiei Aradului aduce calde mulțumiri tuturor celor care s-au implicat și au susținut desfășurarea acestui program, invitând și alți buni creștini să participe mereu la astfel de activități filantropice în toate bisericile ortodoxe, aducând „daruri din iubire” pruncului Sfânt, Iisus Hristos, nu în ieslea din Betleem ci în sufletele acestor „frați prea mici” ai Mântuitorului.

Sărbători fericite!

 Sectorul Social Filantropic al Arhiepiscopiei Aradului

20151221_153134

20151223_095704