Preoții din cadrul Cercului Pastoral-Misionar Hălmagiu, condus din încredințarea Înalt Preasfințitului Arhiepiscop Timotei, de preotul Cristian Mihaita Bacoș,s-au întrunit în după-amiaza zilei de 06.martie 2016 la Biserica din Luncșoara de Jos ,Protopopiatul Sebiș.
S-a săvârșit Taina Sfântului Maslu în prezența autorităților locale și a unui număr însemnat de credincioși.
În conformitate cu anul omagial, preotul Păiușan Simion abordează următoarele teme:
1.Cooperarea dintre Familie,Școală și Biserică în educație;
2.Rolul preotului în asistența bolnavilor;
3.Parastasele și folosul lor;
Părintele Simion Păiușan afirmă că bazele educației religioase se pun în familie, iar părinții trebuie să conștientizeze rolul major pe care îl au în formarea personalității tinerilor.
Școala are rolul de a continua actul educativ, prin oferirea unui bagaj informațional riguros, cât mai ales prin formarea personalității depline a tânărului.
Biserica este chemată să ofere o lumină spirituală asupra problemelor majore a societății. Astăzi Familia, Școala și Biserica au responsabilitatea de a-și sporii cooperarea în vederea educării și formării tinerilori.
În finalulu întîlnirii, preotul paroh Tulcan Cătălin a mulțumit preoților prezenți, autorităților și credincioșilor.
Seara s-a încheiat cu o agapă la caminul cultural din sat.
a transmis, Pr. Cristian Bacoş