Toaca – o chemare la rugăciune
În Marțea Mare în Parohia Ortodoxă Moţiori, Protopopiatul Ineu, Arhiepiscopia Aradului, a avut loc concursul „Toaca – o chemare la rugăciune”, ediţia a VI-a, concurs organizat cu sprijinul Comitetului Parohial Moţiori, sub conducerea Pr. Paroh Ciprian Petru Sălăvăstru.
Concursul s-a desfăşurat pe cinci categorii de vârstă: copii de grădiniţă, elevi din clasele I-IV, din claseleV-VIII, din clasele IX-XII şi adulţii, implicând astfel enoriaşi de toate vârstele, de la cei mai mici la cei mai înaintaţi în vârstă.
Toaca este o rugăciune adusa lui Dumnezeu, marcând trecerea de la timpul cotidian la timpul liturgic. Bătuta la diverse ore, toaca punctează timpul de peste zi, chemând la rugăciune şi slujbă. Creştinii cunosc sunetul bătutului în toacă, ce îi cheamă zilnic la rugăciune în Biserică.
Ea îşi are originile încă din timpurile primare, după ce persecuţiile s-au încheiat, din mila lui Dumnezeu, chemarea la sfintele slujbe a început să se facă prin folosirea anumitor mijloace specifice acestora. Cu ciocănele de lemn se lovea în uşile creştinilor, într-un ritm odihnitor, la orele sfintelor slujbe. De la bătaia în uşa fiecăruia s-a ajuns, în chip firesc, la bătaia într-un lemn special lucrat, printre casele creştinilor, sau din turla bisericii. Aceasta avea să fie numită „toaca”.
Toaca este un obiect liturgic confecţionat, de cele mai multe ori, din lemn şi în care se bate cu ciocane din lemn. Se întâlnesc trei feluri de toacă: toaca mare de lemn (fixă), toaca mică de lemn (mobilă) şi toaca de metal (tochiţa, fixă).
Toaca folosită de creştini este atestată documentar încă din secolul al IV-lea. Sfântul Sofronie al Ierusalimului, în anul 638, vorbeşte despre două tipuri de toacă, toaca de lemn şi toaca de fier, dându-i şi o semnificaţie simbolică, de „trâmbiţă a îngerilor”. În actele celui de-al Şaptelea Sinod Ecumenic de la Niceea, în anul 787, se menţionează obiceiul de chemare la Biserica prin lovire cu ciocanul într-o scândură numită „Sfintele Lemne Sunătoare”. Încă de la prima bătaie în toacă începe şi inima noastră să bată pentru Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Începe slujba!
Biserica Ortodoxă păstrează toaca, folosind-o ca însăşi pe o rugăciune curata a naturii, înălţate lui Dumnezeu, printr-o bucata de lemn. Cultul liturgic este punctat de sunetul emis de toacă şi de clopot. Toaca vesteşte creştinilor începutul celor Şapte Laude Bisericeşti, al Sfintei Liturghii şi al unor Ierurgii. Creştinul, atunci când ciocănelul de lemn loveşte în toacă, e dator să spună în sine o scurtă rugăciune: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”.
Prin sunetul ei, toaca ne îndeamnă să stăm treji, să păzim cetatea duhovnicească, sufletul, să ascuţim armele duhovniceşti, credinţa, nădejdea, dragostea, postul şi rugăciunea.
La sfârşitul concursului participanţii au fost premiaţi cu diplome, precum şi cu diverse cărţi, reviste şi iconiţe. Mulţumim pe această cale tuturor participanţilor şi celor care au ajutat la buna desfăşurare a acestui demers duhovnicesc, arătând dragostea faţă de formele de manifestare a cultului ortodox şi ataşament faţă de Sfânta Biserică.

a transmis Pr. Ciprian Petru Sălăvăstru
Parohia Moțiori