Taina Sfântului Maslu în Parohia Arad-Bujac

În Duminica a 4-a din Postul Mare, numită şi a Sfântului Ioan Scărarul, după o tradiţie îndătinată de ani, la ceas de seară, în biserica cu hramul ,,Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”, din cartierul arădean  Bujac, la iniţiativa părintelui paroh  Vasile Pop, a fost săvârşită Taina Sfântului Maslu.

În mijlocul soborului slujitorilor s-a aflat protos. Iustin Popovici, consilier cultural al Arhiepiscopiei Aradului. În finalul slujbei, acesta a adresat un bogat cuvânt de învăţătură credincioşilor veniţi în număr mare la sfânta slujbă. Părintele Iustin Popovici le-a vorbit despre perioada liturgică în care ne găsim şi despre importanţa şi necesitatea sfintei taine săvârşite, mai cu seamă în această perioadă de post şi rugăciune. De asemenea, părintele a dat exemple vrednice de urmat de către toţi părinţii vremu­rilor noastre, pe tatăl din Evanghelia citită la Sfânta Liturghie din această duminică (Vindecarea fiului lunatic – Marcu 9, 17-32) şi pe femeia cananeiancă din  de-a şasea Evanghelie de la Taina Sfântului Maslu (Vindecarea fiicei cananeencei – Matei 15, 22-29), îndemnându-i pe părinţi să se roage permanent pentru copiii lor. Să se roage nu numai pentru tămăduirea lor de bolile trupeşti ci mai ales de bolile lor sufleteşti care devin din ce în ce mai multe, mai mari şi mai grele. Să nu înceteze părinţii a se ruga „Doctoru­lui sufletelor şi al trupurilor”, iar Dumnezeu văzând credinţa lor se va milostivi şi le va îndeplini toate cererile.

La final, părintele paroh Vasile Pop a transmis mulţumiri Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Timotei pentru binecuvântarea acordată pentru desfăşurarea acestui eveniment, Preacuviosului Părinte Iustin Popovici şi tuturor preoţilor pentru slujire, precum şi tuturor credincioşilor prezenţi în număr asa de mare.

Pr. Leonard Doca

IMAG0943

IMAG0944

IMAG0949

IMAG0950