Conferință preoțească de primăvară în Protopopiatul Ineu

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului, marți, 24 mai 2016, în Protopopiatul Ineu, a avut loc Conferința de primăvară. Aceasta a avut la bază prevederile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, care a declarat anul 2016, ca fiind „Anul omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox”, și „Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul și al tipografilor bisericești”.
​Întâlnirea a debutat cu slujba de Te-Deum, săvârșită în Biserica cu Hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” Ineu de preoții Gabriel Streulea, Parohia Șilindia; Ovidiu Oprișa, Parohia Rogoz de Beliu și Nicușor Teofil Trânc, Parohia Susag.
​Conferința a continuat la sediul Protopopiatului, unde P.O. Pr. Adrian Zaha, Protopopul Ineului, prin cuvântul său a adresat mesaj Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei și cuvânt de bun venit delegațiilor la această conferință, făcând și o introducere la temele propuse spre tratare.
​A urmat apoi cuvântul Înaltpreacuviosului Părinte Protosinghel Teodor Vid, Consilier administrativ–bisericesc și Exarhul mănăstirilor, care din încredințarea Ierarhului a prezidat lucrările conferinței, arătând rolul și rostul tinerilor de diferite vârste în Biserică, precizând și câteva direcții de misiune pentru o pastorație în rândul acestora.
​Tot din încredințarea și cu binecuvântarea Întâistătătorului Eparhiei, prezent la această conferință a fost și Pr. Prof. Dr. Cristinel Ioja, Decanul Facultății de Teologie „Ilarion V. Felea” din Arad, care prin mesajul său a arătat importanța Facultății și a învățământului teologic în viața Bisericii și educația slujitorilor sfintelor altare, subliniind că teologia este cea mai cuprinzătoare ramură a științei, asigurând totodată că Facultatea este o instituție având girul Ierarhului său, o instituție pusă în slujba parohiilor și a Bisericii, că preoții sunt parteneri în actul formativ, că este a tuturor având trei nivele de studiu: licență, master și școală doctorală, deschisă tuturor spre colaborare.
​În cea de-a doua parte a conferinței, Pr. Ovidiu Oprișa din Parohia Rogoz de Beliu a prezentat referatul cu tema „Anul omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox 2016”. Referenți și coreferenți au mai fost: Pr. Radu Constantinescu, Sectorul Misionar Ineu; Pr. Gabriel Streulea, Parohia Şilindia, Pr. Florin Culda, Parohia Vasile-Goldiş, Pr. Radu Sas, Parohia Agrişul Mic, care au prezentat referatele lor sau au mai adus completări, la unele aspecte ale educaţiei religioase la nivelul parohiilor.
​De asemenea au mai fost şi alţi preoţi care au prezentat diferite perspective ale educaţiei tinerilor, alte luări de cuvânt, arătându-se şi moduri concrete de educaţie prin diferite evenimente sau manifestări în care copii au luat parte activ, amintindu-se şi de constituirea Muzeului Etnografic din Parohia Dud, prin coordonarea Pr. Achim Giani, sprijinit de copii din parohie.
​În cadrul conferinței s-a prezentat lucrarea „Monografia Satului Șomoșcheș“, carte apărută cu osteneala Pr. Moise Nica, Preot Paroh în această localitate și fost protopop al Ineului timp de 26 de ani.
​La finalul conferinței Pr. Decan Cristinel Ioja și-a exprimat mulțumirea că mulți dintre absolvenții Facultății de Teologie din Arad, astăzi slujitori ai sfintelor altare au dat dovadă de maturitate, că au reușit să devină călăuze spre calea mântuirii pentru multe generații, că au frumoase realizări în parohiile pe care le păstoresc și i-a îndemnat să mențină starea de Înviere în parohii.
Pr. Ciprian Petru Sălăvăstru, Parohia Moțiori

image

image

image

 

image