Festivitatea de recunoaștere a meritelor olimpicilor naționali/internaționali arădeni

În ziua de marți, 31 mai 2016, la Teatrul Clasic Ioan Slavici, începând cu orele 13.00, a avut loc Festivitatea de recunoaștere a meritelor olimpicilor naționali/internaționali arădeni. Județul Arad se mândrește cu 270 de premii I, 200 premii II, 150 premii III, 110 mențiuni și 70 de premii speciale la nivel național. Evenimentul este organizat şi în acest an de către Inspectoratul Școlar Județean Arad, având sprijinul financiar al Consiliului Județean Arad, prin Centrul Cultural Județean Arad, al Primăriei Municipiului Arad, prin Consiliul Municipal Arad și al Asociației MARIS. Suma alocată evenimentului din acest an, mai mare decât cea de anul trecut, a fost de 35.800 lei.

Cu acest prilej, sala mare a teatrului arădean a fost plină până la refuz de olimpici, prieteni și rude, veniţi să-i vadă pe elevii cei mai merituoşi ai Aradului.

Din partea Arhiepiscopiei Aradului a fost prezent Părintele dr. Iustin Popovici, consilier cultural, delegat al Înaltpreasfinţitului Părinte Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, care a transmis tinerilor olimpici mesajul de felicitare al ÎPS Sale, precum şi deosebita apreciere pentru organizatorii acestui eveniment. De asemenea, părintele consilier a ținut să amintească că în acest an omagial – 2016, Biserica Ortodoxă Română își îndreaptă preocupările, în mod cu totul deosebit, spre educația religioasă a tineretului creștin ortodox. Părintele a îndemnat la o bună conlucrare între cele trei instituții de bază: Biserica, Familia și Școala, pentru dobândirea unor bune rezultate din partea tinerilor.

La festivitate au fost prezenţi inspectori de specialitate, profesori, elevi, părinți, autorități locale, reprezentanți ai celor două universități arădene, autorități locale (CJA și Prefectură), oferind premii celor mai buni elevi arădeni.

Fiecare elev premiat și fiecare profesor care s-a ocupat de pregătirea lui, au primit un premii și diplome.

În cadrul învăţământului vocaţional, la cultul ortodox, s-au remarcat: elevul Cătălin Drăgan  din clasa a XII-a de la Seminarul Teologic Ortodox Arad, cu mențiune la etapa națională a Olimpiadei pentru seminariile și liceele teologice ortodoxe – Dogmatică, pregătit de pr. prof. Codin Șimonca-Oprița şi eleva Miclea Mădălina-Sofia din clasa a VII-a, de la Școala Gimnazială ,,Cristian Herbei” Vărădia de Mureș cu mențiune la etapa națională a Olimpiadei de Religie – cultul ortodox, pregătită de prof. Romeo Cirț.

Pr. Vlad – Sergiu Sandu

Image_109

Image_222

Image_247

Image_262