Învierea Domnului sărbătorită de arădeni

Mii de credincioşi arădeni au participat la Slujba Învierii şi la Sfânta Liturghie din ziua Praznicului Învierii Domnului la Catedrala Arhiepiscopală din Arad, oficiate de Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Timotei, înconjurat de un ales sobor de preoţi şi diaconi ai catedralei.

În seara zilei, pe platoul din faţa Catedralei Arhiepiscopale, Înaltpreafinţitul Timotei, înconjurat de oficialitățile locale și de preoţi din întreg cuprinsul eparhiei arădene, a întâmpinat venirea Sfintei Lumini, adusă de la Mormântul Domnului, din Ierusalim, prin purtarea de grijă a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Cu acest prilej, Înaltpreasfinţia Sa a rostit o scurtă alocuţiune.

În noapte, la Catedrala Sfânta Treime, Arhiepiscopul Aradului a săvârşit slujba Învierii Domnului, înconjurat de soborul preoţilor şi diaconilor catedrali, în prezenţa unui număr impresionant de credincioşi, adresând, la momentul potrivit, un părintesc cuvânt de învăţătură.

În dimineaţa primei zile de Paşti, Înaltpreasfinţitul Timotei a oficiat Sfânta Liturghie arhierească la Catedrala Arhiepiscopală, înconjurat fiind de soborul de preoți si diaconi ai catedralei. Cu acest prilej, Chiriarhul arădean a vorbit credincioșilor prezenți pe marginea Pastoralei cu titlul ,,Binevestirea Învierii”, urmărind în special comentariul Sfântului Chiril al Alexandriei, la rându-i în interpretarea traducătorului, părintelui Dumitru Staniloae, cu privire la arătările Mântuitorului după Înviere, consemnate de Sfantul Ioan Evanghelistul, insistând asupra celor păstrate în Sfânta Scriptură ca și a celor rămase în Sfanta Tradiție, adâncite în conștiința credincioșilor dintotdeauna, a subliniat Ierarhul.

În după-amiaza zilei de praznic, după ce a participat la slujba Vecerniei în biserica parohiei Arad-Centru, Înaltpreasfinţia Sa a oferit tradiţionala recepţie de praznicul Învierii Domnului, ostenitorilor Centrului eparhial, preoţilor din municipiu şi reprezentanţilor mănăstirilor arădene, la reşedinţa chiriarhală, la care au participat şi reprezentanţi ai mass-media locală şi alţi credincioşi. La final, Chiriarhul a multumit tuturor pentru participare şi a transmis un părintesc salut familiilor celor prezenţi.
Protos. dr. Iustin Popovici

image

image

image

image