Hramul Bisericii Ortodoxe din Crocna

​Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh a fost pentru credincioșii Bisericii Ortodoxe din Crocna, comuna Dieci o dublă sărbătoare, căci pe lângă marele praznic biserica satului și-a serbat hramul.
​Pregătiți de sărbătoare credincioșii parohiei au participat sâmbătă seara la slujba Vecerniei cu Litie, iar mai apoi în dimineața zilei de Rusalii, cu brațe de flori și cu suflete pline de credință și dragoste au pășit în Sfânta Biserică pentru săvârșirea Sfintei Liturghii și a Vecerniei plecării genunchilor. În timpul Sfintei Liturghii, numeroși credincioși, mici și mari, pregătiți fiind prin Taina Spovedaniei s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului.
​Păstrând tradiția credincioșilor parohiei, în ziua acestui mare praznic și totodată a hramului bisericii, în prezența oficialităților locale și a domnului deputat Dalcă Ștefan au mers în procesiune cu Sfânta Cruce, Sfânta Evanghelie, cu Icoana Pogorârii Sfântului Duh, cu prapori și coronițe din spice de grâu la troița din marginea localității, pentru a înălța către Dumnezeu rugăciuni pentru îmbelșugarea roadelor pământului și pentru izbăvirea de toate cele vătămătoare holdelor și roadelor.
​Seara zilei de hram s-a încheiat în Biserica Ortodoxă din Crocna prin săvârșirea slujbei Acatistului Preasfântului Duh, credincioșii purtând în suflet și pe buze stihul acatistului ”Vino Mângâietorule Duhule Sfinte și te sălășluiește întru noi!”.
Pr. Paroh Florin Bej

In procesiune_4 - 19.06.2016

La Cecernia cu Litie - 18.06.2016