Hramul Catedralei istorice a Aradului

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop TIMOTEI, în zilele de 23 și 24 iunie, la Parohia Arad-Centru s-a desfășurat un program de slujbe, prilejuit de hramul bisericii, care este „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”. Cu această ocazie, în seara zilei precedente sărbătorii s-a oficiat slujba privegherii, adică Vecernia cu Litie și Utrenia. La sfârșitul privegherii a avut loc o procesiune, în jurul catedralei, cu icoana hramului și o părticică din moaștele Sfântului Ioan Botezătorul. Aceste sfinte moaște au fost aduse din Sfântul Munte Athos, prin strădania părintelui Traian-Ioan Micoroi, Parohul Catedralei Vechi și vor rămâne în vistieria bisericii.

În dimineața zile de sărbătoare, la ora 9, s-a oficiat Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul și slujba Ceasurilor. În continuare, s-a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, de către soborul preoților și diaconilor Catedralei Vechi împreună cu Înaltpreacuvioșii Arhimandriți Nestor Iovan, părintele duhovnicesc al Sfintei Mănăstiri Hodoș-Bodrog, care, din încredințarea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop TIMOTEI, prezent zilele acestea la Sfântul și Mare Sinod din Creta, a proestosit Sfânta Liturghie și Ilarion Tăceanu, starețul Sfintei Mănăstiri Feredeu.

Cuvântul de învăţătură a fost rostit de preotul Teodor Pavel, care a evocat prin cuvinte alese viaţa şi trăirea acestui mare sfânt, prăznuit astăzi.

Zeci de credincioşi şi copii s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele lui Hristos.

La momentul rânduit s-au binecuvântat prinoasele aduse în cinstea Sfântului Ioan Botezătorul și s-a oficiat îndătinatul Parastas pentru ctitorii, slujitorii și binefăcătorii Catedralei Vechi.

La sfârșitul slujbei, Preacucernicul Părinte Traian-Ioan Micoroi, Parohul Catedralei Vechi, a mulțumit celor care s-au ostenit pentru organizarea hramului, și, în mod special, preacuvioșilor părinți, împreună-slujitori, evidențiind, totodată, legătura istorică a Catedralei Vechi, cu Mănăstirea Hodoș-Bodrog prin episcopii care au fost călugăriți la această mănăstire – Miron Romanul, Ioan Mețianu, Iosif Goldiș, Ioan I. Papp, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop TIMOTEI – precum și prin arhimandriții și stareții mănăstirii, directori ai Institutului Teologic, care au slujit ocazional în Catedrala Veche – Augustin Hamsea, Roman Ciorogariu, Vasile Mangra, Dr. Iustin Suciu.

Hramul Catedralei Vechi s-a încheiat, în seara aceleași zile, prin Taina Sfântului Maslu și Paraclisul Sfântului Ioan Botezătorul.

Răspunsurile liturgice la toate slujbele săvârşite cu prilejul hramului au fost date de cântăreţii de strană ai Parohiei Arad-Centru.

Prof. dr. Marcel Tang

DSC_0001

DSC_0051

DSC_0073

DSC_0226