Program educativ-religios și cultural-artistic la Grădinița „Prieteniei”

La Grădiniţa „Prieteniei” din Arad a avut loc miercuri, 22 iunie 2016, un program educativ-religios și cultural-artistic. Copiii din cadrul unităţii preşcolare , îndrumați de doamnele educatoare, au prezentat un program cultural-religios care a cuprins cântece, rugăciuni și poezie creștină.

Copiii au fost foarte încântați să participle la acest program de suflet, rostind rugăciuni,  intonând cântece și poezii creștine. Programul educative-religios a fost întregit de unul cultural-artistic realizat de grupa mare de copii a unității preșcolare arădene. La sfârșitul evenimentului mici copii artiști au fost răsplătiți prin aplauze, dar mai ales prin cadouri, care au adus multă bucurie în rândurile lor, a precizat Arhim. Teofan Mada, vicar eparhial – Arhiepiscopia Aradului.

Arhiepiscopia Aradului a dăruit unității  de învățământ preșcolar ca material didactic mai multe exemplare ale volumului: „Cartea de coloratcu imagini din orașul și județul Arad”, lucrare publicată cu sprijinul Consiliului Județean Arad și Centrului Cultural Județean Arad.

La eveniment au asistat și reprezentanți ai unor instituții de drept privat din Franța, în calitate de sponsori ai evenimentului.

***

Grădinița Prieteniei organizează periodic diverse manifestări culturale, artistice, educative și religioase, care oferă oportunitatea copiilor de a-și manifesta și cultiva talentele creative. Rezultatele acestor proiecte sunt expuse și pot fi admirate la panoul eco al unității preșcolare.

sursa:basilica.ro