Cerc pastoral – misionar în parohia Socodor

În Duminica a 2-a după Rusalii, parohia Socodor din protopopiatul Arad, a găzduit întrunirea preoţilor din Cercul pastoral-misionar Chişineu-Criş, coordonați, din încredințarea Înalt Preasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei al Aradului, de către Preacucernicul Părinte Dumitru Daniel-Mirel.

Întrunirea a debutat la ora 1800, în biserica parohială cu hramul „Bunavestire”, prin oficierea Tainei Sfântului Maslu de către cei 14 preoți și în prezența unui număr mare de credincioși din parohie cât și a credincioșilor veniți din parohiile învecinate.

Cuvântul de învăţătură la Taina Sfântului Maslu a fost rostit de părintele Pagubă Ioan, preot la Paraclisul arhiepiscopal ,,Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Cimitirul Pomenirea, Municipiul Arad și fiu al comunei Socodor, care a evidențiat prin cuvinte frumoase bucuria revederii cu credincioșii și preoții aceste parohii la acest ceas de rugăciune și împreună slujire. De asemenea, părintele a căutat să pună la inimile celor prezenți și mesajul pe care îl transmite Mântuitorul în Evanghelia acestei duminici prin chemarea primilor apostoli, chemare adresată și nouă permanent, prin Biserica ridicată de moșii și strămoșii noștri și prin cuvintele Mântuitorului din Sfânta Scriptură: ,,Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine” (Apocalipsa 3, 20).

Preoții care păstoresc această parohie, părintele paroh Viorel Boţoc, împreună cu preotul slujitor Ovidiu Ardelean, au mulțumit preotului Pagubă Ioan pentru prezență și pentru emoționantul cuvânt de învățătură, mulțumiri fiind aduse și preoților și credincioșilor prezenți. Referatele susținute de preoții organizatori au avut ca teme: Marile probleme cu care se confruntă tinerii azi. Soluții și Sfântul Antim Ivireanul – date biografice. Seara s-a încheiat cu o agapă frățească.

Următoarea întâlnire a preoţilor din cercul misionar Chişineu-Criş va avea loc în data de 10 iulie, în parohia Șimand.

Pr. Oprea Mihai, Parohia Țipari

DSC_0693