Slujbă de pomenire pentru eroi la Arad

La Crucea Martirilor Unirii din Parcul Mihai Eminescu, municipiul Arad, s-a oficiat, vineri, o slujbă religioasă de pomenire a celor 330.000 de eroi din Primul Război Mondial. La ceremonia religioasă a participat și Înalt­preasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului. După slujbă a avut loc un moment de reculegere pentru toți cei care și-au dat viața pe câmpurile de luptă. În continuare, s-a dat citire listei cu ostașii căzuți în timpul războiului. Personalităţi militare, ale vieţii culturale, politice şi sociale, militari răniţi în teatrele de operaţii, copii ai eroilor căzuţi în teatrele de operaţii, urmaşi ai eroilor căzuţi în Primul Război Mondial au citit, succesiv, liste ce cuprind nume de eroi. După citirea numelor s-au depus coroane de flori și s-au aprins candele la monumentul ridicat în amintirea celor căzuți pe câmpul de luptă. Ceremonii religios-militare dedicate memoriei eroilor români din Primul Război Mondial au avut loc și în locali­tățile Lipova și Păuliș din județul Arad.
Ziua de 26 august a fost aleasă de autoritățile Statului Român pentru a celebra 100 de ani de la intrarea țării noastre, ca țară beligerantă de partea Antantei, în Primul Război Mondial. Prin Hotărârea de Guvern nr. 821/2015 a fost aprobat Programul Națio­nal al manifestărilor prilejuite de aniversarea Centenarului Primului Război Mondial.
Protos. Iustin Popovici

image