În după amiaza zilei de 25 septembrie 2016, preoţii din cadrul Cercului Pastoral-Misionar Buteni, condus din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei Seviciu, de preotul Ciucur Marinică, s-au întrunit în Biserica cu hramul „Intrarea Domnului în Ierusalim” din Chisindia, Protopopiatul Sebiș. Au fost prezenţi următorii preoţi: Protopopul Botea Alexandru de la parohia Prunişor, Ciucur Marinică de la parohia Buteni, Stan Gheorghe Stănel de la parohia Cuied, Tripa Teodor de la parohia Păiuşeni, Coșeri Vasile de la parohia Paulian, Cătălin Rus de la Parohia Sebiş II, Pop Gheorghe de la parohia Revetiș, Dragoș Teodor de la parohia Cărand și Birău Alexa, preotul paroh al parohiei Chisindia.
În cadrul acestei întruniri s-a săvârșit Taina Sfântului Maslu în prezența unui număr mare de credincioși.
Preotul Dragoş Teodor din parohia Cărand, a susţinut cuvântul de învăţătură, care a avut ca temă principală rugăciunea. Acesta a explicat credincioşilor, că în primul rând rugăciunea trebuie să fie din inimă, cu sufletul curat şi însoţită de dragostea către Dumnezeu şi aproapele nostru. Apoi o a doua condiţie a rugăciunii ar fi atenţia minţii la cuvintele ce se rostesc, pentru a ajunge ca rugându-ne cu mintea, să ne rugăm şi cu inima. E atât de frumos felul cum Sfinţii Părinţi vorbesc de îmbinarea minţii şi inimii într-o simbioză perfectă a rugătorului, care îşi coboară mintea în inimă şi îşi adresează cererea Împăratului ceresc, având conştiinţa că se află cu adevărat în faţa lui Dumnezeu. Părintele Dragoş a arătat care sunt felurile rugăciunii, după formă, subiect şi scop, expunând mai multe povestioare şi întâmplări culese din viaţa Sfinţilor Părinţi.
Spre finalul cuvântării sale, acesta a propus mai multe sfaturi practice de rugăciune, vorbind despre rolul părinţilor şi bunicilor în formarea tinerelor generaţii de rugători creştini. O temă foarte importantă din misiunea bisericii, este familia creştină. Soţii înainte de fi doi, sunt una, dualitate în unitate şi prin urmarea întreaga lor împreună viețuire este una de ajutor, muncă şi rugăciune reciprocă, iar rodul muncii și rugăciunii lor se văd în buna creștere a odraslelor pe care Dumnezeu le-a dăruit.
Ultimele cuvinte au fost rostite de părintele paroh Birău Alexa, care le-a mulțumit preoților participanți și tuturor credincioșilor prezenți.
Ziua s-a încheiat cu o agapă frățească.
Masterand Gaşpar Florin